25 noiembrie 2014

Reforma otova (4): prin hățișul legislativ

O postare pe pagina de FB a ARACIP mă face să revin asupra unui subiect pe care îl credeam lămurit – anume rolul nostru, al ARACIP, în sistemul românesc de învățământ (subiect abordat în mai multe rânduri și, ca urmare, voi relua niște pasaje dintr-o contribuție mai veche din newsletterul ”Note pentru calitate”). Pe de altă parte, subiectul ”birocrației ARACIP” reprezintă încă o ilustrare a ”reformei otova” (în cazul acesta, schimbarea legislativă): fără analiza capacității și a condițiilor de aplicare, fără flexibilitate în implementare și, mai ales, fără niciun sprijin din partea statului. 

Statul consideră că și-a făcut, pe deplin, datoria, atunci când a conceput și publicat un act normativ, nemaiconsiderând necesară pregătirea contribuabililor sau a instituțiilor pentru aplicarea respectivei legi. Dacă nu înțelege, dacă nu are resurse sau capacitate de implementare – nu ne pasă! Nu aplică sau greșește – vai de mama lui! Voi exemplifica, mai jos, pornind de la postarea cu pricina. Iată ce spune colega noastră:

”Da. Deci încă o agenție....Inutilă treabă. De ce? Pentru că adevăratele priorități din învățământul românesc sunt - cel puțin - neglijate. Ni se cere sa fim puțin din toate: secretare, femei de serviciu, informaticieni, manageri… Iar sălile noastre de clase NU sunt dotate conform standardelor europene dar cerințele DA. Noi încă suntem la capitolul "cumpără-ți tot de ce ai nevoie la clasă” pentru ca așa e mai sigur. Cum pot eu, cadru didactic, să predau elevilor cu metode moderne, interactive, antrenante, când încă mai șterg praful de cretă de pe tablă, iar nu am în sala de clasă niciun amărât de CD player care să funcționeze 100%. De PC, imprimantă etc. nici vorbă. În schimb, calitatea mult râvnită trebuie s-o asigurăm. STIMATĂ AGENȚIE de ASIGURARE a CALITĂȚII, când se va schimba această situație contradictorie? Voi ne cereți mult și bine, și ne taxați cum scrie la carte, DAR nu ne asigurați suportul material necesar pentru a putea lucra EFICIENT, ATRACTIV, CU STIL, adică conform standardelor europene?” 

Ceea ce rezultă din această postare este ținta falsă (dar la îndemână):
  1. Când ai haine rupte și murdare, vinovat nu este cel care îți pune oglinda în față! Pentru că, da, conform legii, ARACIP este doar ”oglinda” – alte instituții, clar identificate de lege, fiind responsabile pentru procurarea materialului didactic, pentru dotarea cu CD player, calculator, imprimantă etc. 
  2. Ce faci când nu-ți place cum arăți în oglindă? Spargi oglinda sau încerci să-ți îmbunătățești ”look-ul” - inclusiv trăgând de mânecă pe cei care trebuie să te finanțeze? Apropo: nu am auzit sindicatele protestând împotriva acestei situații și nici pe profesori cerând public liderilor de sindicat să lupte pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă. Dar toată lumea - Minister, sindicate, inspectorate școlare arată către ARACIP … 
  3. Pe cine te superi atunci când legea te obligă să faci un lucru, iar cineva, care are acest drept, îți cere să demonstrezi că ai făcut acel lucru? Când nu ai ITP-ul la mașină și poliția îți reține talonul, îl iei la bătaie pe polițist sau te duci frumușel și îți faci revizia?
Pe baza acestei ”ținte false” (de multe ori indicată tocmai de cei vinovați – hoțul care strigă ”Hoții!”), principala acuză la adresa instituției noastre este birocrația, rspectiv cantitatea imensă de hârtii pe care școala trebuie să o ”producă” pentru a răspunde cerințelor legate de evaluarea externă a calității educației. Această „legendă urbană” a birocrației induse de ARACIP a ajuns, chiar, automatism verbal și de gândire la mulți dintre interlocutorii noștri, dar nu a putut fi, însă, susținută cu probe. 

”Stufoșenia” legislației este, desigur, o problemă reală. Dar trebuie să admitem faptul că nu ARACIP a creat-o, instituția noastră fiind doar un „mesager”: evaluează modul în care unitățile școlare aplică și respectă cadrul normativ deja existent și comunică celor în drept concluziile acestei evaluări. Această situație a pus, adesea, ARACIP într-o situație incomodă, trebuind să comunice necunoașterea / neaplicarea unor norme legale atât conducătorilor organizațiilor școlare (și așa excedați de numărul mare de situații și rapoarte solicitate de diferite instituții ale statului) cât și celor care administrează sistemul de învățământ (Ministerul Educației și inspectoratele școlare). Evident, toată lumea se supără pe ARACIP ...

Făcând un inventar (evident, incomplet) al domeniilor de normativitate descoperim, pe lângă legislația specifică educației (Legea Educației Naționale, alte circa 100 de metodologii, multe dintre ele modificate anual, plus alte zeci de instrucțiuni, proceduri note etc.), și alte norme pe care școala trebuie să le cunoască și să le aplice, cum ar fi (nu am urmărit vreo ordine anume): relațiile de muncă; sănătatea și securitatea în muncă; drepturile omului și drepturile copilului; protecția copilului; auditul intern și sistemul de control managerial; arhivarea și păstrarea documentelor; gestionarea situațiilor de urgență; protejarea datelor cu caracter personal și accesul la informațiile de interes public; protecția mediului; legislația civilă și cea comercială, financiară și privind achizițiile publice; reglementările interne obligatorii (regulamente interne și cele privind funcționarea diferitelor comitete și comisii existente în școală, diferite registre și condici etc.).

Este clar că toate aceste capitole de legislație au fost făcute pe baza aceleiași viziuni ”tunel” și ”otova” fără a fi corelate între ele și, mai ales, fără a avea în vedere specificul funcțional al instituțiilor respective. 

Voi da doar un exemplu, al legislației privind asigurarea sănătății și securității muncii. Acest domeniu este reglementat de nu mai puțin de 57 de acte normative, din care 14 legi, 33 de hotărâri de guvern (restul fiind ordine de ministru), aproape toate generând tipologii de documente, la toate acestea adaugându-se instrucțiuni proprii. 

Este clar că directorii de școli sunt insuficient pregătiți (sau deloc) în domeniile menționate mai sus și nici nu sunt sprijiniți în acest sens de autoritățile locale sau educaționale. 

Nu știu care este soluția: desigur, există o birocrație necesară – oriunde există. Dar, pe de altă parte, instituțiile educaționale trebuie, obligatoriu, ajutate prin pregătirea personalului, prin încadrarea, în fiecare școală a personalului necesar pentru producerea și evidența acestor documente (de la juriști și secretari, până la informaticieni și arhivari), prin informatizarea producerii și gestionării documentelor și, desigur, ultima pe listă, cu voia dumneavoastră, prin debirocratizare reală.

Un comentariu:

  1. Aveţi dreptate în ceea ce priveşte sindicatele. Dar dacă ARACIP-ul este un "mesager" atunci ce controlaţi? Metodologii făcute de alţii? Numai vorbesc de celelalte hârţoage. Da, nu am fost pregătiţi în facultate pentru a crea tone de hârţoage, pentru a avea alţii ce să controleze şi să raporteze, minunea de învăţământ românesc. Adevărul, în opinia mea, şi am mai spus acest lucru, este că atât timp cât societatea îşi alege drept conducători activişti de partid, securişti, hoţi cu "diplomă" (nici nu trebuie să te duci la facultate, decât la "examene"), legile, în ceea ce priveşte sistemul educaţional românesc, sunt fanteziste, copiate din alte sisteme, ooops! era să scriu plagiate, ARACIPUL-ul va controla hărţogăria tipică românilor, care nu relevă idealul educaţional, ci prostia conducătorilor şi lipsa lor de interes faţă de acest domeniu.

    RăspundețiȘtergere