Sociopatia distruge România !

Auzim tot mai des, dar, e drept, pe la colţuri, ca „trăim într-o societate bolnavă”. Aşa să fie ? Care este boala de care suferim ? Ce dovezi ar fi în acest sens ? Începând să gugălesc, trecând în revistă diferite definiţii, am ajuns repede la sociopatie şi m-am oprit: sociopatia (sau tulburarea de personalitate antisociala – vezi, alături, câteva surse „populare” din care m-am inspirat şi eu) este o tulburare de comportament, care se caracterizează prin absenţa interesului pentru lege, pentru alte persoane sau pentru drepturile celor din jur. Sociopatul  nu vede nici un beneficiu în normele sociale (pe care, de obicei, le ignoră), fiind centrat pe propriile nevoi şi dorinţe, este indiferent faţă de sentimentele altor persoane şi nu îşi îndeplineşte obligaţiile profesionale sau cele de părinte. Pe de altă parte, sociopatul este capabil de a masca aceste probleme, pentru a face o impresie favorabilă, cât timp este profitabil. M-a îngrijorat foarte mult faptul că sociopatia nu doare: este singura boală care nu determină disconfort sau suferinţă pentru persoana respectivă – acest lucru explicând şi extinderea acesteia. Ulterior, adâncind căutarea (în diferite manuale de psihiatrie), m-am speriat de-a binelea şi m-am decis, în sfârşit, să intru în rândul lumii (adică să am un blog şi cont pe Facebook) pentru a scrie aceste lucruri.

Există, într-adevăr, asemănări îngrijorătoare  între ceea ce vedem în comportamentul (individual sau în grup) al diferitelor persoane cu care interacţionăm şi descrierile de mai sus. Mai mult, am văzut aceste simptome mai ales în comportamentul politicienilor şi m-am convins că nu poţi avansa în politica românească decât dacă eşti sociopat – adică înfigi „cuţite în spate”, „înghiţi broaşte” şi, în general, eşti dispus să calci peste cadavre şi să faci nenumărate compromisuri. Deci, cu cât eşti mai bolnav, cu atât ajungi, în politică, mai sus...

Să fim bine înţeleşi: toţi manifestăm, într-o măsură mai mare sau mai mică, simptome de sociopatie, toţi suntem, într-o măsură mai mare sau mai mică, egoişti. Dar, chiar dacă graniţa între „normal” şi „patologic” este difuză, sunt multe situaţii clare. De exemplu, în opinia mea (toate aceste situaţii fiind trăite de mine) este sociopat:

·         Pietonul care stă la o şuetă pe un trotuar îngust şi se supără dacă îl rogi sa te lase, şi pe tine, să treci.

·         Şoferul care îşi parcează maşina în mijlocul străzii („doar pentru cinci minute!”), ca să-şi ia ţigări sau bani de la bancomat, blocând întreaga circulaţie.

·         „Locuitorul” care bea la crâşmă, uitându-se, admirativ, la soldatul sau jandarmul care înalţă digul, ca să nu-l ia apa, cu tot cu crâşmă.

·         Demnitarul care azi tună şi fulgeră împotriva coruptiei iar mâine te cheamă la el să te roage să-i angajezi o protejată sau care semnează, cu ochii închişi, un contract pentru o „firmă de partid”.

·         „Credinciosul” care îi calcă în picioare pe ceilalţi enoriaşi, ca sa ia apă sfiinţită.

·         Elevul care îşi face zece cruci şi se roagă să nu fie prins copiind la teză.

·         Profesorul care manifestă interes doar pentru rezultatele şcolare ale elevilor cu care face el meditaţii.

·         Directorul de şcoală sau primarul care îşi angajează neamurile incompetente ca profesori.

·         Inspectorul care interzice, oficial, listele cu preferinţele părinţilor pentru anumiţi învăţători, dar nu ezită să pună pile, la aceiaşi învăţători, pentru a primi, în clasă, vreo loază.

·         Sinucigaşul care îşi ia zilele deschizând gazul şi aruncând în aer un bloc întreg.

·         Fiecare dintre noi, când ne umflă râsul pentru că o mână de „nebuni” protestează împotriva demolării monumentelor istorice din Bucureşti.

·         Fiecare dintre noi când, atenţionaţi fiind că „Nu e voie să...”, răspundem „Şi ce dacă?”

Cum am ajuns într-o asemenea situaţie ? Specialiştii spun că nu se ştie prea bine cum apare sociopatia, dar sunt de acord, în unanimitate, că principala cauză o reprezintă deficiențele educaționale, într-un mediu social nefavorabil. Tot ei mai spun şi că perioada critică este cea a debutului adolescenţei (primele simptome apărând pe la 15 ani), copiii şi adolescenţii abuzaţi sau neglijaţi prezentând cel mai mare risc.

Dacă ne gândim, puţin, la şcoala pe care am urmat-o, de câte ori am cooperat, în comparaţie cu situaţiile în care i-am concurat pe ceilalţi? De cîte ori ni s-a spus că trebuie să ne pese nu numai de noi, ci şi de colegul nostru? De câte ori am fost puşi în situaţia de a ajuta sau de a primi ajutor de la colegi? În ceea ce mă priveşte, analizând, retrospectiv, cei 17 ani de şcoală, am constatat că nu am lucrat niciodata în grup, că mi s-a spus întotdeaunasă învăţ ca să iau premii, că nu trebuie să mă intereseze ce fac ceilalţi şi că, la urma urmei, fiecare pentru el... Empatie? Compasiune? Ce-i aia?

Până la urmă, România are conducătorii pe care îi merită: pentru că aşa i-am educat. Sociopaţii ne conduc şi, din acest motiv, educaţia a fost şi va fi, în continuare, neglijată. În plus, aceiaşi conducători, ca să le fie bine în continuare, vor fi adversari declaraţi ai oricărei forme de educare a solidarităţii sociale, singura care transformă o „populaţie” (o gloată mânată din când în când la vot) într-o  societate: nu întâmplător, un sindicat, care a făcut istorie răsturnând un regim totalitar, s-a numit „Solidaritatea”.

Acesta este şi motivul pentru care acest priml articol are titlul de mai sus: sunt convins că educaţia (lipsa / inadecvarea ei) este rădăcina tuturor relelor din societatea românească (sociopatia endemică fiind unul dintre ele) şi, pe cale de consecinţă, o „bună educaţie” ar putea fi leacul. Dar, ce ne facem că, într-un document oficial al României, postat pe site-ul Comisiei Europene (Programul de Convergenţă al României 2013-2016), vedem că România nu va aloca, până în 2060, mai mult de 3,4% din PIB, pentru Educaţie ? (v. http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/nd/cp2013_romania_ro.pdf). Oare ţara ne vrea proşti? Mai trebuie să ne întrebăm de ce? Ce-i de făcut? Mai precis, ce va face fiecare dintre noi, fiecare dintre voi? Până la urmă şi pensia noastră depinde de solidaritatea socială...