Câteva cuvinte despre ”bunăstarea elevului” (1): conceptul

De când ARACIP a lansat, spre dezbatere publică, proiectul noilor standarde de calitate, pe lângă numărul mic de reacții (Oare am făcut standarde perfecte? Sau domină lehamitea?) am constatat că singurul aspect care a suscitat oarece discuții a fost ”bunăstarea copilului”, pe care încercăm să o așezăm în centrul concepției privind noile standarde. Din reacțiile de până acum s-au conturat trei idei – la care voi încerca niște răspunsuri (în mai multe postări pe acest blog).

Voi începe cu prima, care le va lămuri, parțial, și pe celelalte. Aceasta pentru că, așa cum se va vedea, se consideră că acest concept este echivalent cu ”plutirea elevului în fericire”, și că, pe de altă parte, este neglijată bunăstarea profesorului – dar despre aceste două aspecte, în postările viitoare. Acum, despre concept:

1. Ce este ”bunăstarea copilului”, cum poate fi ea definită în relație cu educația formală, cu școala. Nu mă așteptam ca acest concept să fie atât de ... străin. Ca urmare, l-am operaționalizat (sumar) pe baza unei sinteze realizate sub egida UNICEF (Lippman, Laura, H., Kristin Anderson Moore and Hugh McIntosh (2009), „Positive Indicators of Child Well-Being: A Conceptual Framework, Measures and Methodological Issues‟. Innocenti Working Paper No. 2009-21. Florence, UNICEF Innocenti Research Centre. http://www.unicef-irc.org/publications/pdf/iwp_2009_21.pdf). 

La început, căteva precizări:

• Bunăstarea elevului poate fi analizată la mai multe niveluri (de individ, de relații și de context) pe mai multe dimensiuni, și aspecte pentru fiecare din nivelurile considerate. 
• Cu siguranță, nu toate elementele care compun ”starea de bine” țin de școală și nici nu pot fi abordate exclusiv la nivel de școală. 
• Totuși, enumerarea de mai jos poate arăta aspectele care pot fi avute în vedere fie pentru a identifica ”verigile slabe” (și, pe cât posibil, a iniția măsuri compensatorii), fie pentru a îmbunătăți starea generală de bine a copiilor/elevilor, la nivelul școlii. 
• Orice activitate, desfășurată în școală sau cu participarea școlii, care duce la ameliorarea stării de bine, pe oricare dintre dimensiunile menționate mai jos, poate fi luată în considerare la evaluarea modului în care școala asigură și îmbunătățește bunăstarea copilului. De exemplu, pe lângă activitățile care se adresează explicit copilului (”individului”) sau relațiilor în care acesta este angajat, școala poate iniția sau participa la activități care vizează nivelul ”Contexului” – de exemplu, prin activități interculturale, care promovează ”norme sociale pozitive” (și valori precum diversitatea sau toleranța), prin găzduirea unor evenimente comunitare, prin diversificarea activităților recreative etc. 
• O serie de aspecte subsumate conceptului de ”bunăstare” sunt abordate și prin alte standarde – de exemplu, cele care se referă la rezultatele școlare.
• Nu trebuie uitată interdependența între rezultatele învățării și starea de bine: rezultatele bune cresc bunăstarea; o bunăstare sportită motivează elevul pentru obținerea unor rezultate mai bune.

A. La nivel de ”individ”, bunăstarea copilului înseamnă:

1. Sănătate şi siguranţă: Nivelul de sănătate (starea de sănătate, eventuale boli, îngrijirea sănătății); comportamente legate de sănătate (hrana - cantitate/calitate -, somn, fumat, consum de alcool/droguri, obezitate; exerciții fizice/sport; comportamente legate de siguranţa personală și a celorlalți în cadrul şcolii și în vecinătate (”alergatul”, ”cățăratul”, ”glumele” violente, traversarea arterelor publice etc.); la elevii mari: cunoștințe și abilități legate de riscurile privind alimentația nesănătoasă, consumul de alcool, tutun, droguri, privind sexul neprotejat etc.

2. Participarea școlară și rezultatele învățării: participarea la educație și prezența la școală; calificări obținute - diplome și certificate; rezultatele școlare la competențe cheie și specifice; autopercepția performanței școlare și a propriilor abilități și competențe; gândire critică; nivelul ”competențelor de viață” (luarea deciziilor, management financiar, activitatea în gospodărie); atitudine pozitivă față de învățare (curiozitate, implicare în procesul de învățare, motivația pentru rezultat); angajarea în viața școlară (la nivel cognitiv, emoțional și comportamental); folosirea interactivă a tehnologiilor (Internet, rețele de socializare etc.); creativitate (interese și rezultate artistice; puncte de vedere personale privind problemele identificate); cunoștințele și comportamentul civic; cunoștințele și comportamente privind cariera (școlile care pot fi urmate și calificările care pot fi obținute, cerințele acestora, niveul estimat de salarizare și posibilități de dezvoltare etc.).

3. Dezvoltarea psihologică și emoțională: (”fericirea” / ”starea pozitivă de bine”, satisfacția privind propria viață); managementul de sine (gradul de autonomie, dependent de nivelul de vârstă, stăpânirea emoțiilor, perseverență, folosirea timpului); inițiativa (planificarea activității proprii, identificarea resurselor pentru realizarea obiectivelor personale, asumarea pozitivă a riscului, motivație); încredere (identititate de sine pozitivă și încredere în sine, inclusiv ca parte a unui întreg social și natural); optimism și rezistență (abordare pozitivă și adaptare constructivă la adversitate); spritualitate / credință.

4. Dezvoltare și comportament social: dimensiunea morală (integritate, comportament etic); valori pro-sociale (grija față de celălalt, empatia); inteligența socială (comunicare, cooperare, abilități de rezolvare a conflictelor, încrederea); inteligența culturală (înțelegerea altor culturi și comunicarea trans-culturală); conștiința și comportamentele legate de protecția mediului; conștiința și comportamentele civice (motivația și grija în raport cu comunitatea, în funcție de vârstă, cunoaștere civică, imagine civică de sine și implicare conștientă).

B. La nivel de relații, bunăstarea copilului înseamnă:

1. Relațiile din familie: relații pozitive cu părinții (căldură, apropiere, comunicare, sprijin, apreciere pozitivă); relații pozitive cu frații și cu familia extinsă (căldură, apropiere, comunicare, sprijin, apreciere pozitivă);

2. Relațiile cu colegii/grupul de egali: prietenie (sprijin reciproc, comportamente pozitive – apreciative -, posibilitatea de a întâlni prieteni/colegi sau de a-i invita acasă).

3. Relațiile din școală: relații pozitive cu personalul școlii (mai aes cu cadrele didactice); opiniile elevilor despre sprijinul primit; angajament pozitiv și legături strânse (participarea la viața școlii și la activitățile extracurriculare; sentimentul apartenenței la școală și acceptarea de către colegi).

4. Relațiile din comunitate: relații pozitive cu adulții care nu fac parte din familie (sprijin, comunicare, apreciere); sentimentul apartenenței la comunitate și angajament în activitatea instituțiilor comunitare – inclusiv prin activitățile recreative; angajament civic (participarea curentă sau trecută la activitatea unor organizații - de exemplu, cele pentru apărarea drepturilor omului, cluburile pentru tineret, organizații religioase -; intenții privind participarea politică și civică viitoare, în calitate de adult - de exemplu, privind votul, participarea la evenimentele electorale, voluntariatul etc.); munca în comunitate/voluntariatul; relațiile în mediul virtual (numărul de ore petrecut în interacțiuni virtuale).

5. Relațiile la nivel de macrosistem (de societate): identitate pozitivă de grup (relaționarea pozitivă la propriul grup de apartenență, fără discriminarea altor grupuri/persoane); angajamentul față de ideologii și mișcări pozitive (culturale, spirituale, politice, economice).

C. La nivel de context, bunăstarea copilului înseamnă:

1. Familia: părinții (căldură, comunicare, modele de rol, timp alocat copiilor și discuții cu copiii, structurarea și urmărirea activității copiilor, așteptări înalte); activități de îmbăgățire (părinții citesc cărți copiilor, merg împreună cu ei la bibliotecă, la plimbare, la evenimente etc.); implicarea părinților în comunitate (în viața școlară, religioasă, a altor organizații și instituții); resurse (ocupare stabilă, venituri adecvate, nivelul de educație, numărul de adulți din gospodărie, existența serviciilor de sănătate, existența resurselor cognitive / educaționale - cărți, telefon, Internet, reviste, ziare etc.); capitalul social (cantitatea și calitatea rețelelor sociale, familiale și profesionale în care sunt implicați părinții); locuință sigură (stare bună, existența utilităților, absența igrasiei și a fumului etc.).

2. Colegii/prietenii: grupul de prieteni/colegi/egali nu se angajază în comportamente riscante și au rezultate școlare bune.

3. Școala: acces la școli bune (fie părinții sunt satisfăcuți de școală fie, dimpotrivă, vor să-și transfere copiii – ambele comportamente arătând interes pentru o educație de calitate); școală sigură (oferă protecție împotriva hărțuirii, discriminării, delincvenței).

4. Comunitatea: vecinătate sigură (absența violenței, a delincvenței, a mediului toxic); mediu fizic pozitiv (spațiu suficient și facilități recreative); adulți implicați (structură adecvată, așteptări înalte); activități (activități recreative organizate pentru copii și tineri); instituții / organizații din comunitate (existența unor instituții/organizații active de mediu, religioase, sociale, politice, civice); servicii (servicii sociale și economice adcvate); norme sociale pozitive (valorile promovate sprijină diversitatea, toleranța, munca, familia).

5. Macrosistemul (societatea): culturi/subculturi (valori sociale, stiluri de viață etc.); sistemele de credințe: în plan spiritual, filosofic, politic, economic.