Câteva mirări scurte, de iarnă

• Un director vrea o procedură pentru recensământul școlar, invocând Art. 8 (5) din ROFUIP. La ce-i folosește, nu se întreabă? O procedură este folosită NUMAI dacă este utilă și este înțeleasă. De exemplu, este obligatorie o procedură de analiză a riscurilor. Au fost formați managerii în acest sens? Există un manual / un ghid / un set de indicatori / formule de calcul acceptate pentru analiza riscului? În speța invocată, există, în afara art. din ROFUIP, vreao bază legală care obligă APL să dea aceste date? Acum, în lipsa formării și a unor instrumente clare și simple, oricine poate spune că orice procedură este bună sau proastă, că așa crede el/ea și în funcție de diferite interese ... 
• Mulți comentează, din greu, ce a mai zis un oier despre vaccinare, medicul X despre extratereștrii sau actorul Y despre ”Sinele” la Heidegger, arătându-i cu deștul cât de proști sunt și mirându-se că li se dă atâta importanță. Păi, de-aia, că se găsesc unii care comentează ce zic gurile fără creiere.
• Multe comentarii scrâșnite despre ce atâția ”experți în educație”, că adevăratul expert este profesorul de la țară, care se confruntă cu greutățile, care știe comunitatea, care ține vii spiritul și cultura etc. și care știe cel mai bine ce să facă la clasă. Aceste comentarii denotă neînțelegerea rolului și rostului nostru în societate și, pe acest fond, ajungem în situația ca oierul să zică despre vaccinare, medicul X despre extratereștrii sau actorul Y despre ”Sinele” la Heidegger. Păi, poate șoferul unei mașini să predea studenților despre ciclul Carnot și despre rapoartele de demultiplicare pentru pinioanele din cutia de viteze a mașinii pe care o conduce? Oare trebuie să ascultăm chelnerul care dă lecții de gătit ”chef”-ului? Sau, are voie judecătorul să motiveze că sentința dată nu se bazează pe lege, pentru că legea nu e bună? Acceptăm ca medicul să ne trimită la ”Mama Omida”, să ne vindece, pentru că el, personal, crede mai mult în descântece decât în chimioterapie? Desigur, șoferul poate spune că mașina nu merge, chelnerul poate spune că mâncarea nu e bună (pe baza feedbackului clientului, nu a preferințelor culinare proprii), judecătorul poate spune că legea nu mai corespunde unor realități, medicul poate constata eficacitatea redusă a unor medicamente dar, până la urmă, tot inginerul / chimistul de la cercetare-dezvoltare, tot ”chef”-ul, tot legiuitorul (cu sprijinul experților în drept – i.e. Consiliul Legislativ) rezolvă problema. Faptul că suntem profesori, chiar profesori buni, nu ne face, automat, specialiști în dezvoltare curriculară, în evaluarea rezultatelor învățării, în management educațional sau în inspecție. Treaba asta se vede, cel mai bine, în învățământul superior, unde mari specialiști (pe bune!) în domeniu se dovedesc a fi profesori lamentabili. Eu consider că, mai mult, cooperarea între expert și profesorul de la clasă este obligatorie, fiecare fiind complementul celuilalt, dar fără ca vreuna din părți să considere că poate face treaba celeilalte. Iar faptul că avem foarte puțini specialiști în dezvoltare curriculară, în evaluare etc. se vede - cu un ”bonus”: nici cei puțini care există nu sunt ascultați. Sau, cum spune, plastic și laconic pe FB Ana Dragu: Rep. - Dragă doamnă Dragu, cum vă simțiți în România? A.D. - Ca și cum m-aș opera zilnic pe creier la coafor. 
• Cum am zis, discuția despre planurile cadru la liceu se încinge. Iar discutăm numărul de ore, ce se face ( = conținuturi), la Geografie sau la Muzică, în liceu (asta ca să nu mai fiu acuzat că mă iau numai de Fizica și Matematica) și că nu ajung orele. Dar, la ce e bun liceul, se discută?
• Delictul de opinie, prezent în comunism în Codul Penal, nu a dispărut și din mentalități, ci dimpotrivă. La primul Canal, au fost condamnați la MOARTE oameni care, citez din memorie, ”au criticat tehnica sovietică, cea mai avansată din lume”. Acum, dacă îndrăznești să cârtești la o decizie a șefului tău sau să spui că acea decizie nu e bună ești dat afară din partid / guvern / instituție, ți se trimit tot felul de controale cu misiunea expresă să se găsească ceva incriminator (pentru a forța o demisie / demitere), ți se cer tot felul de Note de Relații și tone de documente – doar-doar te-oi scârbi... Și nu de ieri, de azi, ci, ca fundal, permanent. Cei care au alte opinii decât șefii trebuie nepărat pedepsiți - cu concedierea și, dacă este posibil, cu amenzi și cu închisoare. De-aia merge treaba atât de bine în administrația centrală, pentru că sunt din ce în ce mai puțini oameni dispuși să strige: ”Împăratul este gol!”, dar din ce în ce mai mulți care, fără să clipească, spun că paharul este plin când, de fapt, este nu numai gol, ci și uscat sau plin cu nisip în loc de apă.