Reforma ne-otova (3). Intermezzo: PIB-ul, bugetul educației și schimbarea reală în sistem

Pentru că a apărut bugetul propus educației pe 2015 și nu pot abține de la comentarii, întrerup seria postărilor despre descentralizare. Am auzit că se alocă 3,51% din PIB. Mulțumim din inimă partidului pentru creștere. Este bine, oricum, pentru că, dacă la prezidențiale ieșea altfel, nu cred că am mai fi văzut vreo creștere. Pe de altă parte, dacă mergem tot așa, cu 0,15% din PIB creștere în fiecare an, vom ajunge la cei 6% necesari cam prin 2032. Creșterea asigurată nu este suficientă: în studiul nostru (finanțat de UNICEF și intens comentat), era propusă (cu consecințele pozitive deja știute) atingerea pragului de 6% în 2025. Pentru că în versiunea trecută a postării, se pare am folosit nişte cifre greşite, până când aflu clar ce buget va fi alocat educaţiei, voi posta doar această versiune (v. 2) a postării în care pun doar problema.

Pornind de la o serie de alte studii și analize, am făcut un mic raționament, ad-hoc, pe care vi-l propun pentru discuție. Este un exercițiu făcut cu calculatorul de pe telefon, care nu are pretenții de analiză econometrică. Subliniez faptul că sunt calcule foarte aproximative, dar care m-au condus la concluzii foarte interesante privind politicile salariale. Deci: 

1. Pentru a crește calitatea educației avem nevoie de profesori buni. 
2. Pentru a avea profesori buni, trebuie atrași în învățământ cei mai buni absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior (sunt multe studii care demonstrează acest lucru – nu are rost să le mai menționez aici și, oricum, e la mintea cocoșului). 
3. Pentru a atrage cei mai buni absolvenți, pe lângă o bună pregătire, trebuie să le dai salarii atractive de intrare în profesorat și să menții competitivitatea salarială pentru primii 10 ani de carieră. La nivelul OECD (vezi McKinsey: How the World’s Best Performing School Systems Come Out on Top, 2007; Closing the Talent Gap, 2010), salariul mediu de intrare pentru profesorii de învățământ primar este de 83% din PIB/locuitor/luna, iar la nivelul celor mai bune sisteme de învățământ, salariul mediu de intrare este peste media OECD – mai mult de 90% din PIB/locuitor/luna. 
4. Dacă 80% din bugetul actual merge pe salarii, avem, deci, 6,8 mld. lei pentru salarii. Să presupunem că avem 295.000 de salariați în sistem din care 213.000 sunt cadre didactice (așa era în 2012 – de când am ultimul raport de stare a învățământului) 
5. Salariul mediu brut lunar (cu toate contribuțiile, taxele și impozitele incluse) este, deci, cam la 1920 lei. Nu stiu cât este salariul mediu lunar pentru cadrele didactice, dar să presupunem că este același cu al restului personalului (să ne fie mai ușor la calculat). 
6. Dacă luăm PIB/locuitor (http://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.CD - fără corectiile privind puterea de cumpărare) de 9499 USD in 2013 și zicem că va ajunge, în 2015, la 9600 USD (că se și împarte exact la 12!!): PIB/locuitor/luna = 800 USD. Deci, salariul brut de intrare, dacă vrem să avem profesori performanți, ar trebui să fie 800 USD x 3.58 = 2864 lei x 90% = circa 2600 lei brut.  
7. Salariul mediu după 15 ani, în țările OECD, tot pentru profesorii de învățământ primar, a fost calculat la 117% din PIB/locuitor/lună. Să zicem că am stabili o țintă de 120% din PIB/locuitor/lună: salariul mediu brut actual ar trebui să ajungă la circa 960 USD – deci, pe la 3400 lei - cam cu 80% mai mare decât acum.
8. Dacă bugetul actual reprezintă 3.51% din PIB, pentru salariul mediu brut de mai sus, ar fi nevoie de circa 6,3% din PIB actual. 

Concluzie: calculând totul la nivel de bun simț (foarte simplist, recunosc din nou: cu cifre aproximative, cu multe ipoteze, la nivelul PIBului actual etc.), dacă am investi procentul de 6% din PIB pentru educație (procent despre care se vorbește de mulți ani), am putea asigura nişte salarii comparabile (prin raportarea la PIB) cu cele din sistemele performante și am putea atrage în sistem tineri valoroși. Mai mult, dacă am investi acești bani (6%), și PIBul ar crește mai repede (cu aproape 1% în plus pe an – conform studiului UNICEF deja menționat).

Totul, însă, cu o condiție suplimentară: să modificăm filosofia salarială de tip ”exponențial” (salarii mici de intrare, creșteri mici în primii ani și creșteri din ce în ce mai mari cu cât ne apropiem de pensie), cu o una de tip ” logaritmic”: salarii de intrare mari, creșteri mari în primii zece ani de carieră și creșteri din ce în ce mai mici pe măsură ce ne apropiem de pensie (așa cum se întâmplă, de exemplu, în Finlanda). 

Dacă vom continua creșterile salariale pe aceeași distribuție exponențială, ne vor trebui mult mai mulți bani decât cei 6%, pentru a ajunge la salarii competitive de intrare – cu consecințele știute. Ca urmare: 

• Creșterile salariale ar trebui să fie gândite nu numai în valoare absolută ci și relativă, pentru a face trecerea de la distribuția exponențială la cea logaritmică, prin măriri diferențiate: mult mai mari pentru salariații din prima treime de tranșe de vechime, medii în cea de-a doua treime și mici pentru cea de-a treia treime (micșorând și chiar eliminând diferențele de salarii datorate exclusiv vechimii – v. mai jos). Evident, nu va fi diminuat niciun salariu și toate vor crește, mai mult sau mai puțin. 
• Ar trebui regândit, pe baza principiului ”la muncă egală = salariu egal”, sistemul de creștere automată a salariilor în funcție de vechime. La cantitate și la calitate a muncii egale, în funcție și de condițiile de muncă (zonă izolată, mediu dezavantajat, elevi cu c.e.s. sau, dimpotrivă, talentați etc.) un profesor tânăr ar putea avea același salariu ca al unui profesor în pragul pensiei. 
• Ar trebui regândite: cariera didactică (ca o carieră profesională, nu una administrativă, cum este acum), sistemul de progres în carieră și cel de dezvoltare profesională, pentru a da posibilitate tinerilor să acceadă pe trepte superioare în carieră, fără a mai depinde de ”vechime” (cum se întâmplă, acum, prin gradele didactice). 

Astfel, se va putea trece, într-un interval rezonabil de timp (de circa 10-15 ani), la o populare a sistemului de învățământ cu tineri valoroși – ceea ce va duce, cu certitudine, la o creștere sensibilă a calității educației. Ar fi interesantă și o simulare în acest sens, cu cifre reale, dar pentru acest lucru ne trebuie date foarte concrete privind distribuția numerică reală a salariilor pe fiecare nivel de salarizare și cunoștințe mai consistente decât ale mele în analiză matematică. Se oferă cineva?

Însă – de ce să ne mai batem capetele: aceste modificări nu am auzit să fie dorite nici de guvernanți și, cu atât mai puțin, de sindicate. Ca urmare, nu văd cum, pentru un viitor previzibil, vor putea fi atrași, în școală, pentru a deveni profesori, cei mai buni tineri absolvenți. Ca o consecință (nu numai posibilă, ci și probabilă), starea învățământului va continua să se degradeze (chiar dacă se vor face investiții în infrastructură și echipamente), pe măsură ce profesorii buni care, indiscutabil, mai există în școli, vor ieși din sistem din motive naturale (pensie), din lehamite sau, pur și simplu, pentru că nu au încotro.