Exercițiu de imaginație: despre procuror, fișă medicală și ONG

Amnistia și grațierea? Parfum! Poate sunt paranoic, dar mie mi se pare că lucrurile se leagă, îndreptându-se spre (re)facerea unui stat captiv și totalitar. Iată un studiu de caz - un exercițiu de imaginație, pe baza a cum am înțeles eu că merg treburile. Poate nu am dreptate, poate nu am înțeles bine - și aș fi fericit să nu fi înțeles bine (pe lângă cenușa în cap, aș deschide și o sticlă de șampanie dacă sunt dovezi că nu-i așa...). 

Pasul 1. Controlul asupra procurorului 

Procurorul (generic, nu o anumită persoană) este cel care deschide un dosar, începe (sau nu) urmărirea penală, la sesizarea cuiva sau din proprie inițiativă. Deci, controlând procurorul (prin șefii Parchetelor și prin Inspecția Judiciară), poți determina deschiderea unui dosar penal, pentru cine vrei tu, Partidul de la putere, chiar inventând ”fapte”. Sau poți determina clasarea dosarului – dacă respectiva cauză nu convine Partidului sau este implicat un fruntaș al Partidului. Deci, chiar dacă judecătorul rămâne independent (deși mă cam îndoiesc, dat fiind modul în care poate fi folosită Inspecția Judiciară), procurorul este cel care decide dacă dosarul ajunge sau nu în instanță. Doar în cauzele civile poți și tu, simplu cetățean, sesiza direct instanța. Și mai este o prevedere interesantă a Codului Penal (Art. 325): ”Procurorii din cadrul parchetului ierarhic superior pot prelua, în vederea efectuării sau supravegherii urmăririi penale, cauze de competența parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziția motivată a conducătorului parchetului ierarhic superior.” Adică, dacă procurorul șef nu e mulțumit cum își face treaba subordonatul, într-o anumită speță, i-o poate lua... 

Pasul 2. Știri false și discreditarea adversarului 

Controlând procurorul ești liber să spui orice despre oricine, inclusiv să publici fișa medicală (document confidențial), fără grijă că vei fi pedepsit: protejarea vieții private este definită complex în Codul Civil (Art. 70-75). În cel Penal sunt doar câteva prevederi, care spun că nimeni nu te poate înregistra, face poze cu tine etc. Dar, o acțiune civilă trebuie timbrată și tu, poate, nu ai bani de taxă de timbru și de avocat, atunci atunci când un drept al tău (de exemplu, cel la viață privată, de exprimare etc.) îți este încălcat și vrei reparații. Oricum, o astfel de acțiune civilă poate dura și 5 ani, iar când (și dacă) onoarea ți-e ”reperată” răul este deja făcut. 

Dacă faci plângere penală (de exemplu, pe baza Art. 227 din Codul Penal), procurorul decide dacă este sau nu cazul să trimită dosarul în instanță. Dacă contești clasarea, alt procuror o va cerceta... Punem pariu că, peste vreo 2 ani, vom auzi că dosarul privind publicarea fișei medicale a fost clasat? (Asta în condițiile în care urmărirea penală a fost inițiată – or, eu nu am auzit de vreun dosar penal, deși a trecut ceva timp). 

Apoi, Partidul (și media aservită – și, gândind realist, TOATĂ media va fi, treptat, aservită) va putea publica informații confidențiale, adevărate sau false, fără teamă de urmări. 

De unde vor veni aceste informații? De la Servicii – care fie vor fi căzut la pace cu Partidul, fie vor fi fost confiscate, efectiv, prin modificări legislative. Pentru cei născuți mai târziu, trebuie să spunem că așa funcționa relația între Partidul Comunist, Securitate și media: de exemplu, în ”Săptămâna” (publicație gestionată de Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor) am văzut publicate scrisori personale ale lui Ion Caraion - ”fugit” - și ale Monicăi Lovinescu - vorbea la ”Europa Liberă” -, ambii declarați, de Partid, ”dușmani ai poporului”. Cred că nu mai este nevoie să spun cine a furnizat respectivele scrisori...

Deci, într-un stat totalitar, prin controlul asupra procurorului, cei care aduc atingere gravă vieții private (desigur, cu excepția atingerii vieții private a celor de la putere...) sau altor drepturi și libertăți fundamentale nu vor ajunge în instanță, chiar dacă, repet, judecătorul rămâne independent. Așa a făcut Orban în Ungaria (preluând, la Guvern, controlul procurorilor) și, se pare, are mulți adepți și la noi... 

Pasul 3. Sugrumarea societății civile 

În state democratice civilizate, cum ar fi Germania, cetățeanul simplu, care consideră că anumite drepturi i-au fost încălcate, este sprijinit de societatea civilă, asigurându-i, de exemplu, apărător, plata taxelor judiciare și chiar inițiind ele însele acțiuni ”prototip” în instanță. Ca urmare, pentru ca simplul cetățean să-și piardă orice sprijin, trebuie ca și ONG de acest tip (și de orice tip) să fie la cheremul statului, șantajabile (cu fondurile care i se pot da / lua, inclusiv proiectele la care pot fi parteneri) sau chiar desființate (cele incomode). Pentru a le desființa, legiferezi contra lor și folosești alte instituții ale statului pe care, desigur, le controlezi – cum ar fi ANAF, Curtea de Conturi (dacă respectivul ONG gestionează fonduri publice), diferite Inspecții (Sanitară / Sanitar Veterinară, ISU, pentru Disciplina în Construcții etc.), Poliții (locale sau nu) și, mai ales, Corpurile de Control (ale premierului și ale miniștrilor). În treacăt fie spus, mie mi se pare că, de fapt, aceste Corpuri de Control sunt ”Statul paralel”, pentru că acționează ”paralel” cu organele legitime ale statului. Dar, în timp ce funcționarea acelor instituții ale statului este, cât de cât, legiferată (deci, nu pot face chiar orice), corpurile respective de control pot face absolut orice. 

Oricum, la noi, ONG care se ocupă de apărarea drepturilor omului sunt puține – jumi aservite deja puterii, juma impotente. 

Deci, ce se va întâmpla, la final, cu mine, simplu cetățean? Ajung (de fapt, reajung – pentru că exact ce am spus mai sus s-a întâmplat și în comunism) la cheremul șefului meu (dacă lucrez la stat), al ”organelor” care aplică ”violența legitimă” sau al autorităților locale, controlate de același partid (prin diferite ”inspecții”, ”poliții locale” etc.), care îmi pot încălca, liniștite, drepturile și libertățile fundamentale: viață privată, exprimare, protest și petiționare, chiar gândire. 

Pentru că eu, Partid de la putere, controlez procurorul, pot spune orice minciuni despre adversarii mei, pentru a-i discredita în fața alegătorilor (asta cât voi mai permite alegeri cât de cât libere...), sau despre oricine nu-mi place, fără teama de a fi pedepsit. Aceasta pentru că nu mai e nimeni să apere simplul cetățean, întrucât și serviciile vor trece, până la urmă, ”de partea poporului”, depinzând de Partid în privința bugetului (de exemplu). 

De-aia mi-e frică și de-aia mi-am schimbat și poza de pe profilul de FB: poate că ar mai fi, încă, timp să împiedicăm reinstaurarea totalitarismului. Pentru că ceea ce se întâmplă acum nu se referă numai la sfera politicului: și tu vei avea de suferit, dacă procurorul își pierde autonomia, dacă sunt publicate date personale și dacă societatea civilă este slăbită.