Despre cenzură, libertate, controverse și diversitate

Recent s-au adoptat niște texte de lege, care se referă la interzicerea unor forme și tipuri de educație. Dincolo de conținutul textelor de lege adoptate (adică ceea ce este interzis, efectiv, prin cele două texte de lege – educația sexuală și studiile de gen), mi se pare foarte periculoasă, pentru orice democrație, ideea de a interzice prin lege o anumită cunoaștere. 

Nimeni nu îți poate interzice să-i citești pe Stalin sau pe Hitler, să citești Biblia sau Coranul: a cunoaște este una, a acționa conform ideologiilor respective este cu totul altceva. Chiar este necesar să-i citești, pentru a vedea cum au ajuns oamenii să omoare milioane de alți oameni, în numele unei ideologii sau unei credințe. De aceea, nu sunt de acord cu cei care susțin că, iată, și în Constituțiile altor state democratice sunt interzise ideologiile totalitare, pentru că nu este vorba de a interzice cunoașterea sau discutarea acelei ideologii, ci acțiunea fundamentată pe ideologia respectivă. 

Să analizăm, puțin, ”ideologia” din spatele Speakers’ Corner (cel mai faimos fiind cel din Hyde Park – v., pentru începători, articolul dedicat din Wikipedia): poți spune orice, inclusiv că vrei să desființezi monarhia (adică să schimbi ordinea constituțională), dar poliția te saltă imediat dacă spui ”haideți să o omorâm pe regină”: ai dreptul să te informezi, să studiezi și să spui ce vrei, atât timp cât nu acționezi nelegal și nu încalci drepturile celorlalți, chiar dacă ceea ce spui nu este conform convingerilor altora. Iată și jurisprudență (dintr-o sentință a unui tribunal britanic, din 1999 - Redmond-Bate v Director of Public Prosecutions). 

”Freedom of speech could not be limited to the inoffensive but extended also to‚ the irritating, the contentious, the eccentric, the heretical, the unwelcome, and the provocative, as long as such speech did not tend to provoke violence’, and that the right to free speech accorded by Article 10 of the European Convention of Human Rights also accorded the right to be offensive”. 

În traducere aproximativă: 

”Libertatea de exprimare nu se poate limita la inofensiv, ci se extinde și la iritant, litigios, excentric, eretic, nedorit și provocator, atât timp cât un astfel de discurs nu tinde să provoace violență, iar dreptul la libera exprimare acordat de articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului înseamnă, de asemenea, și dreptul de a fi ofensator”. 

Granița între libertatea de exprimare, pe de o parte, și discursul instigator la ură, insulta, calomnia, atentatul la dreptul la demnitate și imagine, pe de altă parte, este, adesea, neclară. Dar ea se poate stabili(za) prin practicarea dialogului, a dezbaterii acestor teme controversate. Din acest motiv, toate temele controversate ar trebui abordate în școală, și nicidecum interzise. 

Îmi amintesc și ce am citit în statutul unei asociații profesionale din SUA: este de datoria profesorului de științe sociale să aducă în discuția elevilor săi problemele controversate ale societății americane contemporane (avortul, discriminarea rasială, armele de foc și altele asemenea), dar îi este interzisă cu desăvârșire impunerea propriului punct de vedere în problema respectivă. Iată câteva materiale, care susțin, cu argumente, necesitatea abordării, în școală, a subiectelor controversate: 

• Un site care listează 25 de astfel de teme controversate în SUA - multe dintre ele ”importate” și la noi, prin diferite grupuri de interes. Pentru fiecare temă - surse de informație pentru AMBELE poziții (pro și contra) - https://thebestschools.org/magazine/controversial-topics-research-starter/. 
• Un articol, mai vechi, care arată, printre altele, că elevii expuși dezbaterii unor subiecte controversate și-au dezvoltat mai mult atitudinile pro-sociale (încredere, integrare, participare etc.) - https://www.socialstudies.org/sites/default/files/publications/se/6001/600101.html.
• Alt articol, din 2010, despre cenzură, autocenzură și libertate academică (aceasta din urmă neputând fi absolută, fiind limitată de răspunderea pentru siguranța elevilor, pentru apărarea lor împotriva prejudecăților și pentru protejarea drepturilor lor civile). În treacăt fie spus, articolul arată că cenzura nu a făcut decât să crească interesul pentru tema respectivă în rândul elevilor - https://www.socialstudies.org/system/files/publications/articles/se_740610326.pdf.
• Un manual referitor la predarea științelor sociale (inclusiv a temelor controversate), bazat pe o anumită concepție pedagogică (”Issues-centered education”). Chiar dacă este din 1996, cred că este foarte actual, având în vedere ce se întâmplă, acum, la noi - https://files.eric.ed.gov/fulltext/ED410141.pdf

Deci, temele controversate trebuie discutate, nu interzise. Consecințele limitării cunoașterii prin interdicții: 

• Dacă începem să pășim pe acest drum, până la concedierea, apoi închiderea (în pușcării sau ghetouri), a celor gândesc altfel decât cei aflați la putere, nu mai este decât un pas. Foarte mic. Și ușor de făcut cu un popor needucat în spiritul democrației. 
• În lipsa schimbului de idei, ne limităm la schimbul de insulte, palme și bâte pe spinare. 
• Într-o societate care tinde spre pluralism și diversitate, orice măsură de cenzură (pentru că asta este), aplicată pentru a favoriza o anumită (și unică) ideologie, afectează, iremediabil, dreptul la educație: cunoașterea univocă, limitată la un singur punct de vedere, te transformă într-un intolerant, un inadaptat și un marginal într-o societate pluralistă și diversă. 

Închei prin a reaminti două articole din Constituție: 

• ART. 30 Libertatea de exprimare (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) cenzura de orice fel este interzisă (sublinierea mea). 
• ART. 57. Exercitarea drepturilor și a libertăților. Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți (sublinierea mea).

Cu alte cuvinte: 

• Credința ta în creaționism, nu poate duce la interzicerea cunoașterii, de către mine, a evoluționismului. Am, totodată, dreptul să susțin, fără a fi cenzurat, evoluționismul și nimeni nu are dreptul să-mi impună, prin lege, să nu o mai fac. 
• Credința ta în două genuri, definite biologic, nu poate duce la interzicerea cunoașterii, de către mine, a teoriilor non-binare și nici a credinței mele că genul este un construct cultural, nu biologic. Am, totodată, dreptul să susțin, fără a fi cenzurat, convingerile mele, și nimeni nu are dreptul să-mi impună, prin lege, să tac.